Furtună

     O tensiune puternică se simte în aer. Se apropie.
    Încet dar sigur fiori scurţi şi reci se lovesc de pielea noastră, dându-ne energie.
    Întreaga pătură negru-cenuşie se aşterne rapid deasupra satului.
    Şi vezi că începe... Strop cu strop norii curg din cer asemeni picăturii chinezeşti.
    Într-o secundă drumul principal rămâne pustiu. Oamenii stau la adăpost, aşteptând cu nerăbdare inevitabilul moment artistic.
    În  întunericul fără esenţă, o lumină izbuteşte să crape cerul in două. Adevărata celebritate a acestei seri iese sfioasă de după cortina consistentă.
   Scurt şi la obiect, actul începe.
   Câtă putere, câtă energie... O adevărată descărcare electrică pare ca restabileşte echilibrul acestei lumi.
   Preţ de câteva momente, te simţi pe un front de luptă, in bătaia obuzelor. Un greu război se duce acolo sus...printre nori. Bine contra rău, pozitiv versus negativ, iar cand cele două extreme se ating, ia naştere această minunţie a naturii,  gata să zdrobească orice îi stă  în cale, să purifice pământul prin focul său, să invadeze timpanele cu puterea sa, să îngâne pământul cu freamătul său.
   Brazde luminoase străbat bolta tulbure unind discret cerul si pământul.
   Arma din mâna dreaptă a lui Zeus, ni se înfăţişează învigorând starea întregii lumi.
   O rază pe cer, de-a veşnicului soare, anunţă sfârşitul!
   Dulcele trăsnet, puntea de jar între cer si pământ s-a stins!
   Văi şi dealuri se umplu de clocot, iar vântul pribeag îi cântă prohodul.
   Oamenii ies de la adăpost, gata să reia monotonia unei zile de lucru.
   - E gata! S-a terminat! Spune unul dintre ei cu un glas ragusit plin de ciuda, intorcandu-si privirea spre campul care-l astepta.
    Prinţ al focului rece, ce aduci măreţie şi grandoare Mamei Natura, te naşti şi mori intr-o clipire de om, apari pe cer asemeni unei eşarfe albe ce flutura în vânt, atunci când îngerii cântă iar demonii plâng, apoi dispari în neant la fel de enigmatic pentru a reveni atunci când nimeni nu se aşteaptă.